„MISIUNEA 179”. Barcelona poate stabili un record istoric în meciul cu Betis. Cât trebuie să marcheze Messi, Neymar și Suarez pentru a depăsi borna stabilită de Realul lui Ancelotti

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimul meci al anului pentru Barcelona, cu Betis, pe 30 decembrie, capătă o conotație aparte pentru Messi și compania. Echipa lui Luis Enrique are nevoie să înscrie de trei ori pentru a depăși numărul de goluri marcate de Real Madrid într-o singură stagiune și a stabili un record istorie în fotbalul mondial.

În 2014, Realul condus de pe banca tehnică de Carlo Ancelotti a reușit o performanță incredibilă. În sezonul în care a câștigat Liga Campionilor, echipa în care au strălucit Ronaldo, Bale și Benzema – atacanții care au punctat împreună de 108 ori – și-a găsit locul în cartea de istorie a fotbalului, ajungând la 178 de goluri. La doar un an distanță, în 2015, forma incredibilă pe care au traversat-o cele trei vedete din atacul Barcei – Messi, Neymar și Suarez – a apropiat-o pe echipa lui Luis Enrique la doar trei lungimi de doborârea recordului all-time de reușite într-un an calendaristic. Catalanii au marcat până acum de 176 de ori în toate competițiile, iar trei goluri în meciul cu Betis, din etapa a 16-a a Primera Division, ar fi suficiente pentru ca cea mai bună echipă din 2015 să mai bifeze un record greu de egalat în viitor.

Dintre cele 176 de goluri ale catalanilor din acest sezon, nu mai puțin de 134 au fost marcate de tripleta MSN: Messi a reușit 47, Neymar 46, iar Suarez 41.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Oana Roman a ajuns pe mâna medicilor. Mesajul cu care i-a îngrijorat pe fani. "Băi fraților, este foarte grav"
Oana Roman a ajuns pe mâna medicilor. Mesajul cu care i-a îngrijorat pe fani. "Băi fraților, este foarte grav"
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×